Text academic

Această paradigmă propune o reconfigurare fundamentală a sculpturii, transformând-o dintr-o disciplină axată pe obiect într-un sistem activ de relații între corp, materie și cod latent. În acest cadru, sculptura nu mai funcționează ca un spațiu al reprezentării, ci ca un câmp de activare în care percepția, structura și semnificația sunt generate prin interacțiune dinamică.

Sistemul se desfășoară pe trei paradigme, fiecare marcând o tranziție.

Prima dintre aceste paradigme, Sculptura Neurofiziologică, stabilește condiția fundamentală: implicarea directă a corpului într-un câmp sculptural instabil.

În prima paradigmă sculptura este văzută ca un sistem de instabilitate controlată care activează corpul uman în mod direct. Lucrarea nu funcționează ca obiect contemplativ, ci ca mediu experiențial în care percepția este generată prin dezechilibru și reajustare.

Centrul sculpturii nu este fix, ci variabil, fiind determinat de interacțiunea cu corpul. În acest context, forma devine un instrument de stimulare neurofiziologică, iar experiența sculpturală este mediată de procese proprioceptive.

Această etapă operează într-un registru pre-tehnologic, în care „codul” este înțeles ca organizare somatică și reacție corporală.

Statement

Sculptura funcționează ca un sistem de instabilitate controlată care implică în mod direct corpul.

Această paradigmă redefinește sculptura ca experiență existențială situată dincolo de registrul vizual.

Sculptura acționează ca sistem activ care induce mișcare, instabilitate și reacție corporală directă. Două corpuri feminine funcționează ca vectori ai confruntării pe o suprafață dinamică, instabilă, într-un proces simultan de expulzare și stabilizare.

Interacțiunea generează un câmp de tip battlefield fitness, în care reacțiile musculare brute și imprevizibile sunt convertite în gest constructiv estetic. Performance-ul apare ca efect emergent al sistemului.

Sculptura sculptează ființa.

Principii

1. Sculptura funcționează ca sistem activ de inducere a mișcării.
2. Corpul devine mediu modelabil, mediul transformărilor structurale.
3. Instabilitatea este mecanism generativ.
4. Relația conflictuală înlocuiește compoziția statică.
5. Forma rezultă din reacție fiziologică.

Ce aduce nou?

Sculptura nu mai este doar privită, ci este activată prin corp.

Forma produce răspunsuri fiziologice măsurabile prin mișcare, echilibru și tensiune musculară.

„Sculpture sculpts the being” devine principiu operațional, nu metaforă.

Text academic

Cibermaterialismul transcendent marchează a doua paradigmă a cortextualismului, în care accentul se mută de la corp, ca loc principal de activare, către materie, ca și câmp activ și structurant.

Dacă sculptura neurofiziologică funcționează prin implicarea directă a corpului, această paradigmă reconfigurează statutul materiei în sine. Materia nu mai este percepută ca un suport pasiv al formei, ci ca un mediu activ, capabil să organizeze, să poarte și să exprime codul latent.

A doua paradigmă marchează o mutație conceptuală: materia nu mai este doar suport fizic, ci este gândită ca structură capabilă să conțină și să transmită cod. Codul este principiul latent al autoreglării care guvernează transformarea materiei, percepției și conștiinței în structură plastică.

Termenul „cyber” nu indică utilizarea tehnologiei digitale, ci desemnează apariția unei logici a autoreglării, a fluxului și a relaționalității. „Electricul” funcționează aici ca metaforă operațională pentru procese de activare și propagare, nu ca infrastructură tehnică.

În această etapă, sculptura devine un câmp de potențial algoritmic, în care relațiile dintre elemente sunt mai relevante decât forma stabilă. Absența accesului la tehnologie nu constituie o limitare, ci menține sistemul într-o stare abstractă, ontologică.

În Cortextualism și în paradigma 2 sculptura reprezintă aventura existențială, marcând un tip de evoluție susținută de simbolism personal și mitologie proprie, care este manifestat prin șlefuiri corporale, fizice precum și cognitive.

Neuronii generează forme prin idei, iar formele inspiră restructurând înapoi gândirea prin feedback de natură perceptivă în câmpul abstract al conștiinței.

Însă sculptura ca obiect rămâne prezentă în forme monumentale organice din rășini epoxidice translucide amprentate de desenul cromatic iluziv și straturi de culoare cu trimitere epidermică. Ele reprezintă adevărate extensii de gândire materializată. În cadrul expoziției apar ca extensii tangibile ale filmului, materializări care străpung câmpul plat al ecranului monitorului.

Este un tip de asumare a expresiei plastice care devine un circuit în continuă schimbare, un modelaj reciproc între corp, conștiință și creație. Aici apare ieșirea din zona strictă a vizualizării și distanțarea de arta cu rol decorativ, în favoarea unui demers cognitiv estetic evolutiv.

Renașterea în carnea gândului electric apare când sculptura devine din simplu obiect, interfață între materie și conștiință.

Noțiunea de „carnea gândului” definește subtila materie neuronală și disponibilitatea ei (neuroplasticitatea) de a fi modelată prin implicare cognitivă.

Cyber în acest context pretehnologic desemnează capacitatea de autoreglare în cadrul relației dintre expresie, materie, conștiință, ființă și evoluție.

Statement

Transcendent Cybermaterialismul definește un regim material în care gândul nu generează doar reprezentări, ci se manifestă direct ca structură volumetrică stratificată, în care materia renaște în carnea gândului.

Această materialitate apare ca un continuum între desen, pictură, volum și imagine în mișcare. Desenul cromatic iluziv pe rășini transparente produce forme volumetrice organice, iar pictura stratificată se așază epidermic peste o structură de desen, generând o pictosculptură unitară.

Filmul nu funcționează doar ca suport de reprezentare, ci ca mediu din care apar forme ce devin extensii sculpturale palpabile în spațiu.

Aceste extensii sunt susținute de un colaj de rame, în care diferite stiluri clasice sunt reunite într-un concept de framing ce devine parte constitutivă a lucrării, și de o coloană sonoră originală care menține coerența corporală a ansamblului. Există un fragment din Ciprian Porumbescu și o piesă atonală compusă în prezent special pentru proiect.

Cyber, în acest context, reprezintă autoreglare și nu tehnologie.

Materia renaște în carnea gândului. Filmul generează extensii sculpturale palpabile.

Principii

1. Materia este înțeleasă ca suport al unui cod latent.
2. Codul există independent de implementarea tehnologică.
3. Cyber desemnează flux, conexiune și activare, autoreglare, nu infrastructură tehnică.
4. Relațiile dintre elemente prevalează asupra formei stabile.
5. Sculptura devine un câmp potențial algoritmic.

Ce aduce nou?

Materia și conștiința sunt tratate ca un continuum artistic.

Forma nu reprezintă doar gândirea, ci devine suport al transformării dintre materie și gând.

Introduce ideea materiei renăscute în „carnea gândului electric”.

Text academic

A treia paradigmă dezvoltă implicațiile structurale ale celei precedente, conducând la o organizare rizomatică policentrică. Structura desenului nu mai este definită printr-un centru compozițional unic, ci printr-o rețea de relații în care fiecare nod poate funcționa ca punct de generare.

Compoziția devine distribuită, iar sensul apare ca rezultat emergent al interacțiunilor. În acest cadru, artistul nu mai este autorul unei forme finite, ci operatorul unei matrici generative.

Această etapă poate fi înțeleasă ca o „renaștere” a materiei, nu în sens istoric, ci ca reconfigurare a modului în care forma există și produce sens. Apare nevoia de input tehnologic.

Statement

Forma se dizolvă în rețea, iar sculptura devine o matrice operațională în care fiecare element poate genera sens. Organizarea neuronorizomatică transformă lucrarea într-un sistem emergent, în care autorul nu mai construiește doar forme, ci configurează condițiile apariției acestora.

Această paradigmă marchează momentul în care tehnologia devine necesară, nu doar ca instrument extern, ci ca extensie a unei structuri deja existente la nivel conceptual.

Structurile rămân deschise, adaptabile și generative.

Principii:

1. Compoziția este policentrică și non-ierarhică, impunându-se input tehnologic.
2. Structura este rizomatică, bazată pe structuri multiple și deschise.
3. Sensul este emergent, nu predeterminat.
4. Lucrarea funcționează ca sistem, nu ca obiect finit.
5. Artistul operează ca generator de condiții ontologice, nu doar ca autor de structuri vizuale.

Ce aduce nou?

Redefinește „cyber” ca autoreglare și organizare a formei, nu ca tehnologie.

Câmp axiomatic final

Sculptura sculptează ființa. Materia renaște în carnea gândului electric. Structura formei devine onto-rizomică.

Statement final

Cortextualismul propune nu doar o nouă formă de sculptură, ci o transformare a condiției sale.

De la obiect la sistem, de la reprezentare la activare, de la structură la onto-emergență.